Îmi amintesc cu plăcere de perioada claselor primare. Pe atunci timpurile erau mai simple și în același timp totul era complex, evident, după standardele de atunci. Totul era platonic: nimeni nu declara de cine îi plăcea direct. Ci flirturile erau deghizate în altceva și lua forme care erau evidente și în același timp subtile. Aceste tehnici ni le amintim cu toții și umeori le folosim chiar atunci când am mai crescut, puțin modificate.
Locul unde cei mai mulți dintre noi flirtau era locul de joacă: fie că vorbim de parcarea din fața blocului sau ora de sport de la școală. Acolo ne arătam afecțiunea față de persoana aleasă cel mai ușor. Fie că le pasam mingia cel mai des au îi alegeam primii pentru echipa noastră, celălalt putea să își dea seama de ce se întâmplă. De asemenea, cu ei jucam cel mai des jocurile de 1 la 1 cum ar fi aruncatul mingiei.
Batista parfumată era jocul perfect pentru micile infatuări, pentru că atunci puteai să pupi pe obraz cel/cea care îți căzuse cu tronc. De altfel, învârte sticla sau adevăr sau provocare se numărau printre jocurile preferate datorită proximității pe care o aveam față de acel cineva special.
La școală însă lucrurile se complicau. Dar acolo în primul și în primul rând încercam să stăm în bancă cu cine vroiam noi, însă asta presupunea o întreagă luptă și miorlăială la învățătoare. Însă atunci când nu ne reușea acest demers, ne resemnam și ne scriam tot felul de mesaje interesante pe banca celuilalt.
O altă metodă de flirt pe care o aplicam la școală era împărțirea pachetului de acasă cu cel de care ne plăcea. Era un fel picnic în clasă, iar colegii noști știau asta și se foloseau de orice oportunitate ca să râdă de noi.
De altfel, împărțitul era o formă destul de solidă de flirt în școala generală. Fie că împărțeam culorile sau plastilina sau hârtia colorată, acest gest de apreciere era folosit față de sexul opus numai atunci când ne plăcea acea persoană.
Fetele mai aveau un avantaj: puteau să se prefacă că nu pot șterge tabla singure sau că nu pot deschide ceva, ceea ce fac și atunci când sunt adulte. Haideți, recunoașteți. Ei bine, de acolo a pornit totul. Desigur, nu oricine trebuia să ne ajute să facem aceste lucruri ci acel băiat de care ne plăcea.
Băieții pe de altă parte, apelau la masculinitatea lor și erau mai răi. Fie trăgeau fetele de păr, ori le loveau, ori le furau chestii de pe bancă și apoi le ajutau să le caute. Desigur, cel mai des întâlnit strigăt după atenție erau glumele care de obicei le supărau pe fete.
Singurul mijloc în care ne exprimam dragostea erau caietele de amintiri, atunci când, indiferent de sex, răspundeam la întrebarea „De cine îți place?” cu numele persoanei alese. De obicei de aici începeau adevărate speculații la adresa celor care recunoșteau ceva.
Dragostea din clasele primare, cea mai pusă și simplă dragoste ne-a modelat în ceea ce suntem astăzi. Dacă extrapolăm și luăm în considerare vârsta vedem că mulți dintre noi încă mai au acest tip de comportament. Asta nu e ceva rău. Cu toții am fost copii și din când în când merităm să zâmbim la inocența de atunci.
